China a acuzat SUA că ar fi infiltrat serverele Huawei Technologies începând din 2009, ca parte a unui efort extins de furt de date, care ar fi culminat cu zeci de mii de atacuri cibernetice împotriva unor ținte chinezești anul trecut.
Departamentul american de Justiție a formulat noi acuzații penale împotriva gigantului chinez din tehnologie Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume, potrivit cărora compania ar fi orchestrat o schemă îndrăzneață pentru a fura secrete comerciale de la concurență în SUA.